Descoperirea deosebită din adâncul oceanelor: cum se feresc acești pești de prădători

de: Ozana Mazilu
17 07. 2020

În adâncul oceanelor încă sunt mii de mistere de descifrat. Recent, cercetătorii au încercat să înțeleagă mai bine o specie de pești care trăiește la adâncimi foarte mari și evită cu brio prădătorii.

În adâncul oceanelor, nuanțele de culoare pot oferi cel mai bun camuflaj. Așa e cazul și cu aceste specii de pește. Oamenii de știință care studiază unele dintre aceste creaturi exotice au descoperit acum secretul din spatele culorii lor extreme.

Acești pești, precum dragonul negru al Pacificului, și-au modificat forma, dimensiunea și pigmentul, până în punctul de a reflecta mai puțin de 0,5% din lumina cu care intră în contact. În demersul lor, cercetătorii au studiat 16 specii de astfel de pești. Acestea au cuprins șase ordine diferite de pești – grupări mari care au fiecare o istorie evolutivă comună – indicând că această modificare a evoluat independent.

„În abisul oceanului, nu ai unde să te ascunzi și sunt o mulțime de prădători înfometați”, a declarat zoologul Karen Osborn de la Muzeul Național de Istorie Naturală din Smithsonian Institution, Washington, co-autor al cercetării publicate în revista Current Biology. „Singura opțiune a unui animal este să se confunde cu mediul înconjurător”, adaugă ea, conform Reuters.

La mii de metri adâncime

Foarte puțină lumină directă de la Soare pătrunde la peste 200 de metri sub suprafața oceanului. Dar unii dintre acești pești se află la mai bine de 5.000 de metri adâncime. La aceste adâncimi, bioluminescența – emisia de lumină dată de către organismele vii – este singura sursă de lumină. Unii dintre peștii ultra-negri au pete bioluminescente pe corpul lor, pentru a atrage prada suficient de aproape pentru a fi consumată.

Pielea acestor pești este printre cele mai negre materiale cunoscute. Aceștia absorb lumina atât de eficient, încât chiar și în lumina strălucitoare a soarelui par a fi niște siluete, așa cum a descoperit Osborn când a încercat să fotografieze astfel de pești.

Melanina pigmentară este abundentă în pielea lor și este distribuită într-o manieră neobișnuită. „Mecanismul lor de colorare într-o nuanță ultra-neagră ar putea fi folosit pentru a crea materiale similare pentru optică de înaltă tehnologie sau pentru materiale de camuflaj”, a spus Osborn.